BULETIN PAROHIAL Nr. 20 - Crăciun 2013

Din sumar:
Vine Crăciunul - Emma Maria Moisescu
Rugăciunea prin psalmi - Pr. Lucian Ivan
Isus fiind întrebat de apostoli cum trebuie să se roage a răspuns: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor. Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, înainte să-i cereţi. Voi deci aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru ...” (Mt 6: 7-9 şi u.). De atunci şi până astăzi conceptul de rugăciune a evoluat. Ştim că avem o serie de devoţiuni, de la paraclise şi acatiste în ritul oriental până la calea crucii şi rozare în cel apusean. Toate însă ar trebui să servească spiritul omului credincios, ce pune în centrul vieţii sale creştine liturghia (respectiv Euharistia). Face aceasta ca să se poată apropia şi intra în dimensiunea dumnezeiască a existenţei sale, acolo unde se întâlneşte intim cu Creatorul său, acolo unde îl adoră şi îi mulţumeşte pentru că şi el, făptură mică, există în bucuria întregii creaţii. Această relaţie specială şi intimă este ceea ce contează şi este ceea ce dă viaţă – în cel mai larg ori extins accept al termenului – fiinţei umane care îşi găseşte acolo sensul propriei sale existenţe în istoria întregii creaţii. Tot ce împiedică o astfel de relaţie specială cu Dumnezeu necesită a fi ignorat, deoarece doar aşa se va putea descoperi şi hrăni viaţa în Dumnezeu.
Nu discutăm aici de un lucru abstract, ci de viaţa în sine pe care o trăim şi în care alegerea personală este liberă de a fi trăită pentru Cel care ne-a creat sau în mod egoist pentru noi şi satisfacerea fără discernământ a propriilor necesităţi, că acestea ar fi materiale, trupeşti, culturale ori de altă natură. (continuarea în Buletin)
O ipostază a Divinităţii - Dr. Septimiu Borbil
Recenzie la Scrisoarea Pastorală a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla, cu ocazia Aniversării a 160 de Ani de la Întemeierea Eparhiei de Gherla - Pr. Lucian Ivan
Un nou dialog imaginar - Oleg Juncu

Buletinul îl puteți descărca de AICI

HRAMUL BISERICII

Sarbatoarea -Preasfanta Inima a lui Isus- in Gruia
7 iunie 2013, Cluj-Napoca
În Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, (după calendarul latin), vineri, 7 iunie 2013, Parohia clujeană Gruia a primit vizita Episcopului eparhial, această zi fiind serbarea hramului bisericii parohiale de pe str. Romulus Vuia nr. 72. PS Florentin a fost întâmpinat de pr. Lucian Ivan, administrator parohial, alături de preoţii invitaţi şi de credincioşii comunităţii, moment după care, în biserică s-a celebrat Sfânta Liturghie. Alături de Ierarhul de Cluj-Gherla au concelebrat Pr. Cristian Sabău, pr. Ieromonah Arieşan Grigore OSBM, pr. Ioan Lazea şi pr. Florin Isac în timp de pr. Grigore Ciupe s-a pus la dispoziţia credincioşilor pentru spovezi. Răspunsurile liturgice au fost date cu multă măiestrie de Corul Catedralei Episcopale, "Magnificat", dirijat de prof. Alexandru Suciu. Celebrarea s-a încheiat, după rostirea rugăciunilor cerute, prin binecuvântarea dată de PS Florentin pentru obţinerea Indulgenţei plenare în Anul Credinţei.

Articol și poze preluate de pe http://www.bru.ro

BULETIN PAROHIAL nr. 19 Paști 2013

Din cuprins:

Spiritualitatea islamică – Învierea și viața de apoi

Dialog imaginar de Oleg Juncu

Vin Floriile cu soare și soarele cu florii … de Emma Maria Moisescu

Sf. Francisc și franciscanii

Sf. Ignațiu de Loyola și iezuiții

Puteți accesa Buletinul de AICI

REUNIUNEA MARIANĂ

Reuniunea Mariană este o asociaţie religioasă care are scopul de a promova o Devoţiune deosebită faţă de Preacurata Fecioară Maria, model de trăire creştină şi de virtuţi, care să conducă la o viaţă creştină ce tinde spre perfecţiune, la aprofundarea credinţei, prin cunoaşterea Evangheliei lui Cristos, la un apostolat rodnic, pentru răspândirea Împărăţiei lui Cristos în suflete şi în lume.
Din Reuniunea Mariană poate să facă parte orice creştin, după împlinirea vârstei de 12 ani, care doreşte să trăiască sub scutul Mariei. Primirea noilor membri se face în cadrul Sfintei Liturghii. Activitatea marianiştilor implică desăvârşirea vieţii spirituale ca persoană şi apostolat faţă de aproapele, pe baza Statutului aprobat de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Activitatea apostolică a membrilor cuprinde domeniile: religios, caritativ, cultural, ecumenic.
Obligaţiile membrilor sunt de a fi buni creştini, de a participa la întâlnirile lunare ale Reuniunii, de a se mărturisi şi cumineca la sărbătorile mariane şi sărbătorile mari, de a întreţine o atmosferă creştină în familie şi societate. Conducerea centrală a Reuniunilor Mariane din Biserica Română - Unită cu Roma Greco-Catolică este la Blaj.
Indulgenţe: Membrii Reuniunilor Mariane pot câştiga indulgenţe în conformitate cu normele promulgate de Sfântul Scaun. Indulgenţele se dau la sărbătorile mariane şi prin ele se iartă pedepsele pentru păcatele săvârşite, deplin sau parţial. Ele pot fi aplicate total sau parţial celor vii sau celor decedaţi. Pentru câştigarea indulgenţei plenare se cere să avem intenţia de a le primi, să împlinim fapta prescrisă, să fim spovediţi şi împărtăşiţi, să facem o rugăciune la intenţiile Sfântului Părinte.
Reuniunea Mariană se va dezvolta prin participarea fiecăruia. Persoana de contact este părintele paroh.

prof. univ. dr.  Monica Culea

Președinta Reuniunii Mariane eparhiale

Vladimir Ghika, preot și principe român, declarat martir pentru credință de către Papa Francisc

(COMUNICAT DE PRESĂ ARCB nr. 165/28.03.2013) Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat miercuri, 27 martie 2013, decretul prin care recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la Bucureşti (România) la 16 mai 1954". Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice.
Tot articolul Aici

Imagini din biserică

Îndrumări pentru primirea Sacramentului Reconcilierii sau al Pocăinței

Mărturisirea păcatelor, numită tradițional și spovadă, este una dintre cele șapte taine ale Bisericii instituite de Isus Hristos. El (Cf. Rm 5:10) a realizat această reconciliere dintre Dumnezeu și oameni prin misterul morții și învierii sale și apoi a încredințat-o Bisericii: „Dumnezeu...ne-a împăcat cu sine prin Hristos și ne-a încredințat slujirea reconcilierii, așa cum Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu sine, neținând cont de păcatele lor și punând în noi cuvântul reconcilierii. Așadar, noi suntem împuterniciți ai lui Hristos ca și ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi” (2Cor. 5:18-20). Astfel, Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor a prevăzut pentru vindecarea ființei umane două sacramente, cel al Pocăinței și apoi, al Ungerii bolnavilor.

Deși Botezul, prin care ne inițiem creștini și intrăm în Biserică, șterge păcatele anterioare, totuși Mântuitorul ne-a lăsat înainte de a se ridica la Tatăl și această taină știind că firea umană este slabă: „Primiți pe Spiritul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține vor fi ținute.” (Io 20: 22-23). Apostolilor și implicit urmașilor lor, Hristos le-a lăsat și puterea cheilor de a lega și dezlega. Din acest motiv numai acei creștini care obțin dezlegarea în Biserica adevărată, unde s-a păstrat continuitatea apostolică a Sfântului Petru și a apostolilor precum și a urmașilor lor, pot spune cu certitudine că li s-a deschis calea mântuirii.

De ce este necesar acest sacrament pentru omul de azi? Deoarece ne uităm în jur și vedem oameni suferinzi, cu probleme psihice ca în toate țările Occidentului, cu nemulțumiri pentru condiția materială și spirituală în care se găsesc ca în toate țările eliberate de dictatura comunistă. Acești creștini doar prin Botez, fiindcă mulți nu mai sunt practicanți, caută răspuns la situația lor și nu găsesc. Păcatul nu mai este recunoscut ca păcat. Psihologii nu sunt suficient de pregătiți ca să răspundă corect întrebărilor esențiale ale subiecților (pacienților). Stresul societății în care trăiesc și cerințele sunt variate sau depășesc capacitatea omului de a răzbi în viață. Atunci, putem spune că vindecarea nu poate să vină decât în maniera lui Hristos care îi spune paraliticului întâi, că: păcatele îi sunt iertate și apoi, că: poate să-și ia patul și să umble, adică este vindecat (Cf. Mc 2:1-12).

*

Cum se realizează această taină a Bisericii prin preot? În două moduri: primul prin spovada propriuzisă care, înseamnă înșiruirea păcatelor și implicit eliberarea sufletului și trupului de acest balast inutil; și în al doilea mod, se înfăptuiește prin direcțiune spirituală sau îndrumare duhovnicească. Aceasta presupune alegerea unui îndrumător bun, cunoscător, educat și spiritualizat; și nu trebuie să uităm că preoții au fost primii psihologi ai omenirii, încă înainte de a apărea disciplina ca atare.

Când ne mărturisim? Când simțim nevoia, iar după porunca Bisericii cel puțin o dată pe an în timpul pascal. Ar trebui însă să o facem (dacă nu avem o atare deprindere) ca o obișnuință, mai ales în cele două mari posturi (Paști și Crăciun) și în postul Sfintei Maria. Mulți în zilele noastre întreabă de ce trebuie să se spovedească. Le răspund că vor fi mai fericiți dacă o fac decât atunci când își îngroapă nefericirea în ei înșiși ori o discută cu prietenii deasupra unei cești cu cafea. Mulți își sinucid spiritul în droguri, alcool, viață sexuală nepotrivită sau caută fericirea în afara lui Dumnezeu. Unele căutări se soldează nu doar cu moartea sufletului dar și a trupului. De aceea, Biserica aidoma unei mame ce își cheamă copiii, îi cheamă pe toți - prin preoți - la celebrarea sacramentului reconcilierii și restabilirea armoniei cu Dumnezeu, cu ei înșiși precum și universul înconjurător. În consecință, preotul este legat prin chiar misterul tainei spovedaniei să nu o divulge nimănui și niciodată, chiar uneori, cu prețul vieții. Există totuși o cerință importantă care trebuie îndeplinită; și anume aceea de a mărturisi toate păcatele fără rezerve, chiar și gândurile care ne frământă vreme mai îndelungată. Fără îndeplinirea acestei cerințe eliberarea de rău a ființei umane nu se poate înfăptui cu succes.

În aceste condiții de ce este așa de greu să-ți mărturisești păcatele; chiar și preoții o fac, când este necesar? Atâta doar, că ei nu au voie să mărturisească decât păcatele lor, iar ale altora niciodată. Mai mult, preotul duhovnic bun nu desconsideră penitentul în ciuda oricăror aspecte de viață care i-au fost prezentate. Duhovnicul rămâne perpetuu un ascultător și un rugător pentru cel care dorește să primească ajutorul lui Dumnezeu. El trebuie să fie și un judecător blând, asemenea lui Hristos, un prieten spiritual al celor care cer ajutorul său.

Cum ne mărturisim păcatele? Răspunzând întîi pentru noi (în liniștea sufletul nostru și într-un loc retras) prin examinarea conștiinței, la cele 10 porunci și la poruncile bisericești pe care le avem ca ghid moral, conducător al vieții zilnice. Apoi mergând la preot și oferindu-i spre examinare rezultatele propriei noastre examinări, a modului în care ne-am comportat de la ultima mărturisire făcută până la momentul în care ne spovedim. Primim cu atenție apoi indicațiile preotului și canonul de pocăință (de reconciliere, de iertare a păcatelor) pe care ni-l oferă în numele lui Dumnezeu. Acest canon este format din rugăciuni, fapte bune sau post, după caz și raportat la păcatele comise.

Este posibil ca uneori, preotul să ceară un canon mai mare, ce ni se pare că nu ar corespunde raportului real cu păcatele comise. Nu trebuie să ne supere sau întristeze aceasta, ci să o transformăm într-o ocazie de a ne apropia și mai mult de Creatorul nostru în spirit. Eu însumi am trăit asfel de experiențe; pentru un păcat minor am primit canon meditarea, de exemplu, a unui rozariu întreg. Surprins la început de incongruența faptului, am rămas și mai surprins ulterior când, îndeplinind canonul, am intrat prin rugăciune sau fapte bune și mai mult în misterul credinței căpătând pace, liniște și fericire interioară, la care nici pe departe nu m-am gândit la început.

Pe de altă parte, în îndrumarea duhovnicească, preotul poate să ne îndemne (NB) să facem novene de nouă zile, săptămâni sau luni. Să nu le minimalizăm; efectele acestor rugăciuni/meditații coroborate cu fapte bune pot fi uriașe asupra spiritului nostru și a vindecării sufletești și trupești. Să nu uităm că și duhovnicul se roagă împreună cu noi. Nu suntem singuri în căutarea noastră pe drumul spre Dumnezeu. Vom fi surprinși de descoperirile noastre. Căutările pe care le facem vor genera niște așteptări, dar descoperirile personale vor depăși poate cu mult așteptările. El poate face minuni mai mari decât credem că e posibil să se întâmple.

Oricum, dacă totuși gândim că este greu să îndeplinim canonul cerut în confesional, atunci fără rezerve putem să informăm confesorul asupra situației. Este mult mai corect și cinstit să spunem ce gândim preotului la care ne spovedim, decât să mergem la altul și să-i cerem schimbarea canonului. Nu ne ducem la alt medic să ne schimbe medicația înainte de a lua prima pastilă. Astfel, se formează o simbioză între penitent și confesor, care în final restabilește armonia.

Taina mărturisirii ațintește nu doar vindecarea sufletului, ci și a trupului, deoarece ceea ce este în interior se manifestă și în exterior. Toate păcatele se iartă, dar cele care sunt împotriva Spiritului Sfânt (cum spune Scriptura) sunt de neiertat. Când se păcătuiește astfel, se neagă însăși natura ființei noastre - negându-l pe Dumnezeu - care este creată din spiritul de viață insuflat asupra trupurilor noastre pământești (de lut). Negându-ne propria noastră esență, atentăm la esența dumnezeirii, un păcat care nu se poate ierta. Omul este creat ca să-l cunoască și să-l iubească pe Dumnezeu (și pe aproapele ca pe sine însuși), nu să îl nege, ci să fie bucuros și fericit de prezența divină.

Este bine să participăm la așa numitele slujbe (servicii) de reconciliere prezente la catolici (precum și în tradiția ortodoxă). Unul sau mai mulți preoți vor citi rugăciuni speciale (molitve), unele chiar de exorcizare a răului, iar apoi penitenții pe rând - în mod particular își vor mărturisi păcatele, urmând ca la sfârșit să primească dezlegarea. Dezlegarea poate să fie dată la sfârșitul slujbei și colectiv, dar numai acelora care au făcut spovada și au primit individual canonul de pocăință. Acest mod de celebrare a sacramentului se obișnuieșe în posturi sau în pelerinaje și are avantajul spiritual că toți se roagă în comun și nu părăsesc biserica sau locul de pelerinaj până la sfârșit, creând astfel un sentiment/ o stare de empatie colectivă spre restabilirea armoniei pierdute a ființei umane, a întregii colectivități creștine.

Taina aceasta este un mare dar pe care Domnul ni l-a dat spre câștigarea fericirii omului pierdut ca oaia rătăcită, pentru care El se bucură atunci când spune: „pierdută a fost și s-a aflat, deci bucurați-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută! Vă spun că tot așa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouă zeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.” (Lc 15: 6-7).

Scurt îndrumător pentru SPOVEDANIE

Papa îi invită pe credincioşii catolici să fie activi pe reţelele de socializare

Papa Benedict al XVI-lea i-a invitat joi pe catolici să fie pe deplin prezenţi pe reţele de socializare, vectori de 'dialog' şi 'dezbatere', unde responsabilitatea şi 'raţiunea' trebuie să învingă 'informaţiile excesive' şi 'senzaţionalul', cu ocazia mesajului său anual cu privire la comunicaţiile sociale, informează France Presse.

Citește tot articolul AICI

Mesajul Sfântului Părinte îl puteți citi AICI

140 de ani de la naşterea Monseniorului Vladimir Ghika

Muntele credinţei. “Sigur de Tine, nesigur de mine”

Se vor împlini, anul acesta, 140 de ani de la naşterea Monseniorului Vladimir Ghika, născut de Crăciunul anului 1873, la Constantinopole, unde tatăl său, Ion Ghika, se afla, în calitate de ambasador.
 Autor: Tudor Cires
Pentru întreg articolul faceți CLICK AICI

Buletin Parohial nr 18 - Crăciun 2012

Din sumar:

• CREDINȚA;  ANUL CREDINȚEI;  CONCILIUL VATICAN II;  CATEHISMUL BISERICII CATOLICE articole de Pr. Lucian O. Ivan
• DESPRE CREDINȚĂ de Oleg Juncu
• GÂNDURI ÎN PREAJMA CRĂCIUNULUI de Ema Moisescu

Pentru a accesa BULETINUL faceți CLICK AICI